Beneficiile jocului de șah

Toată lumea a auzit despre cât de mult se dezvoltă creierul unui copil sau a unui adult atunci când joacă șah. În caz că ești în căutare de noi hobby-uri pentru copilul tău, poate ar fi interesant să te oprești și asupra unuia dintre cele mai populare jocuri de strategie și sociale din lume. Haideți să vedem împreună câteva beneficii ale jocului de șah:

 

1.Dezvoltă logica, gândirea critică și creativitatea
Pentru a juca șah, ambele emisfere ale creierului sunt activate: exersarea logicii, recunoașterea modelelor, testarea memoriei. Jocul de șah presupune „calcularea” mișcărilor în avans, a tuturor posibilităților de joc.
Se spune că personalitatea fiecărui individ iese la iveală într-un joc de șah. O persoană timidă sau pasivă cel mai posibil va juca mai rezervat decât una mai activă social. Minunata lume a șahului deschide uși pentru orice tip de personalitate sau stil; cei mici și cei mari se pot exprima așa cum își doresc prin fiecare mișcare, orice plan sau tactică abordată.

 

2. Îmbunătățește memoria și concentrarea
Mai în glumă, mai în serios, numai să știi cum să așezi corect tabla de joc și cum se mișcă fiecare piesă poate reprezenta o modalitate bună de a-ți exersa memoria (mai ales pentru novicii în șah).
În cadrul unui joc de șah, fiecare mișcare este importantă, iar dacă un jucător își pierde concentrarea chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, acest lucru îl poate costa pierderea unei piese importante sau chiar a jocului.

 

3. Dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor
Întregul joc de șah este un joc care presupune rezolvarea problemelor, planificare și previziune. Să fii capabil să gândești cu atât de multe variabile care se modifică o dată cu fiecare mișcare a unei piese și să formulezi un plan bazat pe diverse posibilități, reprezintă abilități foarte valoroase necesare câștigării jocului și, mult mai important, necesare în viață.

 

4. Îmbunătățește abilitățile de citire
Probabil că sună ciudat, dar lasă-mă să-ți explic de ce. La fel ca la orice abilitate, avem nevoie de ceva prerechizite ca să o dobândim cu adevărat. În jocul de șah, copiii trebuie să învețe să decodeze, analizeze, gândească și să înțeleagă (și nu numai) – toate acestea sunt modalități de eficientizare a procesului de învățare a citirii.

 

5. Te conectează cu alții
Probabil ca ar fi trebuit să începem cu acest beneficiu :). Într-o lume mereu în mișcare, „conectată” la tot ceea ce înseamnă virtual, contactul uman a devenit un lux. O viață socială activă este mai importantă pentru copii decât avem tendința de a crede (vezi eșecul total al trecerii în online a școlii o dată cu contextul pandemic mondial – studii serioase, nu doar din Europa, arată cât de grav e ceea ce se întâmplă pentru copiii noștri, iar efectele negative se vor vedea din ce în ce mai pregnant în timp).

 

6. Te învață să câștigi și să pierzi, deopotrivă
Toată lumea vrea să câștige, dar este foarte important pentru copii (și, ca să recunoaștem, și pentru adulți) să învețe să piardă, dar, și mai important, să încerce să învețe din aceste experiențe, să nu-și piardă speranța, să nu se descumpănească și să devină (jucători și nu numai) mai buni. Exact ca în viață, atunci când avem parte de un eșec, trebuie să ne ridicăm, să fim mai puternici, un un bagaj de experiențe mai mare. Pe de altă parte, a câștiga cu grație este o altă lecție pe care cu cât o învățăm mai repede, cu atât viața noastră socială va fi mai frumoasă și împlinită.

 

7. Șahul îi ajută pe copii să înțeleagă consecințele acțiunilor lor
Încă din primele jocuri (sau încercări), copiii învață că fiecare alegere generează o consecință, bună sau rea. Gândirea în avans pentru fiecare mutare și alegerea celei optime sunt răsplătite, în timp ce graba, neatenția și lipsa concentrării pot avea rapid repercursiuni negative.

 

În loc de încheiere, și ca încurajare pentru părinții care se gândesc (poate) că e prea devreme să înceapă călătoria în fascinanta și minunata lume a șahului, puiul nostru a găsit o mică tablă magnetică de șah, din acelea de călătorie, undeva în jurul vârstei de 2 ani și a fost tare fascinat să învețe poziția inițială a fiecărei piese, numele lor și mutările acceptate pentru fiecare piesă în parte.

 

PS: în Armenia, lecțiile de șah au intrat de 10 ani în curriculum tuturor școlilor de stat :). O fi bine, o fi prea solicitant pentru copii? Decât alte informații inutile complet și depășite care se mai regăsesc încă în curriculum nostru național, noi am prefera oricând șahul.

 

Să ai zile senine și inspirație pentru frumos în familia ta!

[the_grid name=”Beneficiile jocului de șah”]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *